Istoria vitraliului nu poate incepe fara descoperirea sticlei.

Legenda povestita de Pliniu cel Batran evoca un grup de negustori fenicieni, care, ancorand pe coasta Palestinei, si-au coborat pe tarm blocurile de salpetru (carbonat de sodiu) pe care le aveau incarcate pe vase, au aprins un foc sub ele si au asezat vasele de gatit. Dimineata, caldura focului topise amestecul de nisip si carbonat de sodiu, lasand in urma o masa intarita de sticla.

Acestea se intamplau candva in 5000 I.C. De atunci si pana cand vitraliile sa apara, n-au mai trebuit decat cateva milenii. Vitraliile au inceput ca o forma de arta crestina. Desi este imposibil de determinat originile artei vitraliului, este evident ca in Evul Mediu European, primii artisti sticlari au fost inspirati de dezvoltarea auraritului si mozaicului. Dezvoltand abilitatea de a produce bucati relativ mari de sticla colorata, urmatorul pas a fost folosirea plumbului in locul aurului pentru ramele care tineau bucatile de sticla in ferestre. Bucati de sticla colorata prinse intr-o fereastra au fost descoperite in Manastirea Sf. Pavel din Jarrow, Anglia, ridicata in 686 AD. Mestesugul vitraliului a inflorit in Franta, in perioada Evului Mediu si Renasterii, decazand mai apoi vreme de cateva secole dar reinviind, cu si mai multa forta, in secolul al XIX-lea.

Vitraliile au fost considerate multa vreme ca o forma mistica a artei vizuale, rezervata marilor edificii bisericesti. Curajul maestrilor vitralisti de a scoate sticla prinsa în plumb din zona exclusivista a bisericii, a reinviat vitraliul, iar formele de exprimare ale sticlei au spart tiparele. Astazi, de la resedinte la cladiri publice si biserici, vitraliile innobileaza si ofera solutii inedite spatiilor.

Istoria atesta producerea vitraliilor începând din secolul XII, iar de atunci procesul de realizare al vitraliilor clasice s-a schimbat foarte putin. Un vitraliu clasic este format din bucati de sticla colorata tinute împreuna de o retea de zabrele de plumb. Initial detaliile fetei, mâinilor si faldurile draperiilor si ale imbracamintii erau pictate pe sticla cu negru si maro apoi sticla era coapta la o anumita temperatura. În jurul anului 1300 a fost descoperita vopseaua galbena si astfel a fost posibil ca sticla alba sa fie pictata în galben iar cea albastra sa capete culoarea verde. Aceasta a dus la diversificarea modelelor de vitralii dovedindu-se foarte folositoare la redarea chipurilor, a parului si a coroanei iar in cazul imaginilor cu sfinti a haloului de deasupra capului.

Cu toate ca producerea sticlei colorate a continuat în secolele 17 si 18, mestesugul fauritorilor de vitralii a fost din ce în ce mai putin cunoscut si cu timpul s-a pierdut. De abia în secolul 19 au existat încercari de redescoperire a tehnicii medievale a artizanilor producatori de vitralii iar in Anglia, aceasta a dus la o revitalizare a interesului pentru arhitectura gotica. Charles Winston si arhitectul A. W. N. Pugin au fost cei care au ajutat la redescoperirea si la proliferarea vechii tehnici pentru vitraliile în stil gotic. Ca rezultat al experimentelor lui Winston din 1850, calitatea sticlei colorate a început sa se apropie de cea a vechilor artizani. Ca rezultat atelierele de sticlarie au început sa produca versiuni de ferestre în tehnica si stilul medieval.

Fratii Bolton, englezi emigranti, au înfiintat primul atelier de vitralii în America si au produs ferestre în stil gotic care au devenit un fel de norma pâna în momentul dezvoltarii unui stil distinctiv american. Vitraliul, sau mai corect poate, arta sticlei, este din ce in ce mai prezenta astazi. Explozia de interes din ultimii 30 de ani a dus la dezvoltarea unor noi si imaginative forme ale acestei arte. Noile tehnologii si cresterea interesului in vitralii ca hobby, au dus la ceea ce a fost numita “o noua epoca de aur a sticlei”.

Noile case sunt frecvent completate cu spectaculoase intrari din sticla, ferestre de baie cu vitralii, abajururi Tiffany. Panouri decorative sunt achizitionate pentru a fi atârnate în dreptul unei ferestre însorite. Forme minunate decoreaza mese, pereti, ferestre, tavane. Noii artisti combina, creeaza si dezvolta forme si stiluri unice. Apar materiale noi, tehnici noi. Totul se vrea modern… Si se pare ca va dura.

Caldura si culoarea luminii scapate printre liniile desenului de plumb al vitraliilor ne întorc cu gândul la linistea toamnei. Istoria vitraliului începe în Evul Mediu, o data cu primele biserici construite în secolul al X-lea. Secolul al XV-lea îl defineste mai mult ca pictura si mai putin ca element generator de atmosfera. Renasterea a însemnat o lunga perioada în care vitraliul exista doar ca sticla pictata, devenind un accesoriu la moda. El este din ce în ce mai prezent astazi, transformându-se într-un element decorativ la-ndemâna iubitorilor de frumos. Progresul tehnologic si atractia catre arta au condus la aparitia unei noi tehnici în domeniu – vitraliul de film.

Acest vitraliu, neconventional se produce prin aplicarea pe sticla a unor folii de foarte buna calitate care nu-si schimba caracteristicile si culorile si a unor baghete de plumb acoperite cu o pelicula de protectie, si ea divers colorata. Tipul acesta confera o mult mai mare siguranta, fiind rezistent atât la temperatura, cât si la socuri fizice. Folia pe care o aplicam este produsa în peste 350 de tipuri de culoare – vibrata, în degrade sau în relief.